Comisia Europeană a publicat pe 20 iulie ghidul final pentru obligațiile de transparență din AI Act care încep să se aplice din 2 august 2026.
Prima reacție poate fi să tratăm schimbarea ca pe o sarcină de etichetare. Problema operațională este mai mare. Compania trebuie să știe mai întâi unde apare AI-ul, dacă acționează ca provider sau deployer, ce produce sistemul, dacă există review uman real și cum rămâne informarea atașată pe tot traseul de lucru.
Obligația urmărește workflow-ul
Comisia spune că providerii trebuie să proiecteze anumite sisteme AI interactive astfel încât oamenii să știe că interacționează cu AI. Providerii trebuie să adauge și marcaje machine-readable pentru anumite tipuri de conținut generat sau manipulat.
Deployerii au propriile obligații în situații specifice. Comisia evidențiază deepfake-urile, textele generate de AI despre subiecte de interes public atunci când nu există review uman sau control editorial și folosirea sistemelor de recunoaștere a emoțiilor sau de clasificare biometrică.
Asta nu înseamnă că orice output asistat de AI primește aceeași etichetă. Cerința aplicabilă depinde de rol, sistem, tipul de conținut, context și nivelul de control uman. Tocmai de aceea nu ajunge un document generic de politici.
Un disclaimer nu repară lipsa trasabilității
Informarea devine fragilă când folosirea AI este împrăștiată între tool-uri și echipe.
Un chatbot poate fi configurat de o echipă, conectat la date de alta, integrat în site de o a treia și verificat abia după ce un client raportează o problemă. Un workflow editorial poate folosi AI la research, drafting, imagini, editare sau distribuție fără să înregistreze ce etapă a schimbat outputul final.
O propoziție adăugată la final nu poate reconstrui acest traseu. Controlul trebuie să stea acolo unde se întâmplă munca:
- inventariază interacțiunile AI publice și workflow-urile care produc conținut;
- înregistrează providerul, deployerul, ownerul sistemului, scopul, audiența și tipul de output;
- identifică unde sunt necesare marcaje machine-readable sau informări vizibile;
- documentează când are loc review-ul uman ori controlul editorial și ce verifică;
- păstrează informarea atașată prin exporturi, editări, publicare și reutilizare;
- stabilește cine verifică workflow-ul când se schimbă modelul, vendorul, interfața sau regula.
Construiește dovezile înainte de termen
Codul final de practică al Comisiei pentru marcarea și etichetarea conținutului generat de AI este voluntar. El oferă providerilor și deployerilor un traseu practic de pregătire, dar folosirea unui tool sau semnarea unui cod nu dovedește singură că fiecare workflow respectă cerințele.
Primul pas util este inventarul, nu bannerul. După ce compania își vede sistemele și traseele de conținut afectate, consultanții juridici pot decide ce obligații se aplică, iar operatorii pot pune informarea, marcarea, review-ul, documentația și ownershipul în locul potrivit.
Acesta este un ghid operațional, nu consultanță juridică. Deciziile specifice legate de Articolul 50 trebuie verificate cu un specialist juridic calificat.
Servicii relevante: Strategie AI, Implementare, Leadership